Sarcina

8 lucruri pe care să le iubești în sarcină

Postat la 20.03.2020

De la a-ți atinge în sfârșit idealurile in materie de păr până la a fi în măsură să îți ingădui orice greșeală datorită creierului din timpul sarcinii, există o mulțime de lucruri care să-ți placă la sarcină.

Pentru majoritatea femeilor, sarcina nu este imaginea unei femei imbujorate, care se învârte într-o rochie florală în mijlocul unei pajiști luxuriante. În ciuda grețurilor de dimineață, creșterii în greutate și durerilor de spate, există câteva lucruri remarcabile și minunate pe care le experimentează femeile în timp ce așteaptă să nască. Iată opt lucruri care să le iubești la sarcină.

1. Oamenii sunt mai drăguți cu tine

Când oamenii văd că ești însărcinată, cei mai mulți își vor da silința să fie amabili. Dintr-o dată, veți avea covorul roșu întins - oamenii vor deschide ușile pentru tine, îți vor permite să nu aștepți la coadă și vor renunța la locurile lor (însă nu atât în transportul public). Mama ta va renunța la mese in favoarea ta, partenerul tău îți va aranja perna și îți va masa spatele... Toată lumea te va privi altfel - într-un mod bun. Este cam ca și cum te-ai plimba cu o aură in jurul capului, deoarece porți un copil in pântec. Iată cele 15 minute de faimă ale tale, ca să zic așa, așa că apreciază-le. Profită din plin de aceste oportunități cât timp poți, deoarece odată ce copilul se naște, toată atenția va fi asupra lui.

2. Vei avea o piele grozavă și păr sănătos

Dacă ai acnee la vârsta adultă așa cum am avut eu, brusc, tenul tău va fi probabil fără cusur. Strălucirea trandafirie se datorează volumului de sânge din corpul tău în timpul sarcinii, astfel încât pielea ta se bucură de mai mult oxigen și o circulație mai bună. Așa că  impărtășește o mulțime de selfie-uri pe Instagram și folosește cu mândrie hashtag-ul #nofilter.



Parul tau va fi de asemenea des, luxuriant si stralucitor - pierzi mai puține fire de par atunci cand ești însărcinată, ceea ce face ca podoaba ta capilara sa pară mai bogată. (Din păcate, totul se va nărui la două sau trei luni după naștere, atunci când vei pierde o cantitate șocantă de păr, așa că te bucură-te cât timp poți.)

3. Ai o scuză perfectă pentru a spune nu funcțiilor sociale

„Îmi pare rău colegule de muncă, atât de mult mi-ar plăcea să particip la partida ta de poker, nu pot, pentru că îmi e greață,  sunt balonată și adorm la 8:30 în fiecare seară.” Cine poate contrazice asta?

4. Poți învinui tot felul de lucruri pe creierul din timpul sarcinii

„Stai, nu am răspuns la e-mail-ul tau în care căutai voluntari la cabina în aer liber din mijlocul lunii ianuarie? Pffft, trebuie să fie creierul sarcinii mele! ”

Soțul: „De ce nu mi-ai spus că a sunat mama? Voia să vină, dar acum este prea târziu.

Tu: „Oops, am uitat! Creierul din timpul sarcinii! Îmi pare rău! ”

5. Vei avea un decolteu trăznet

Dacă toată viața ai avut cupa la sâni A sau B, vei fi încântată să experimentezi un decolteu serios pentru prima dată. Cantitatea de lichid din corpul tău crește și țesutul sânului se dezvoltă pentru a se pregăti pentru lactație. Așa că bucură-te că ai cupa C sau D pentru o perioadă și nu fi prea timida să purtați decolteuri mai adânci. Îl ai pentru moment, așa că fii mândră, fată!

6. Este posibil să prezinți libido crescut

Pentru unele femei însărcinate, dorința de a face sex cu partenerul se estompează. Însă, pentru altele, dorința lor sexuală crește în timpul sarcinii. Conform mai multor studii, majoritatea femeilor se confruntă cu reducerea libidoului și bucuriei sexuale în timpul sarcinii, în special în al treilea trimestru. Dar pentru unele femei, sânii lor devin mai sensibili, iar vulva lor devine sensibila odată cu creșterea fluxului de sânge către zona pelvină, ceea ce duce la o plăcere sexuală mai intensă. Acest lucru este valabil mai ales în al doilea trimestru. Profită din plin pentru a dispărea impreună cu partenerul tău când poți!

7. Ai să dormi mai mult

Unul dintre simptomele în sarcină este oboseala, ceea ce înseamnă că vei adormi  vizionând “Burlacul”. Setează-ți PVR-ul (personal video recoder) pentru orice reality-show care trece de 8:30 pentru ca vei adormi imediat ce pui capul pe pernă.

Cantitatea de apă din corp crește cu 6 până la 8 litri, iar volumul de sânge crește cu 50 la sută atunci când ești însărcinată. Suportând tot lichidul în plus, precum și greutatea suplimentară pe care o câștigi te pot obosi. Îmbrățișează orele suplimentare de somn sau pune-ți picioarele pe perne și vizionează emisiunile preferate pe Netflix. Bonusul: vei experimenta vise intense (vă mulțumesc, hormoni!).

8. Te vei simți fericită

Schimbările de spirit pot fi drastice în timpul sarcinii; poți fi iritabilă acum și extatică în următorul moment. Vor fi zile proaste, dar și zile foarte bune! Vei avea pasul săltat, mândrie în mersul tău și un zâmbet imens pe fața ta. Te vei simți uimită de tot ceea ce poate face corpul tău. La urma urmei, crești un copil în interiorul tău. Te vei simți o Superwoman că ai această capacitate miraculoasă de a procrea.

Desigur, sarcina poate avea și momentele ei grele, atât emoțional, cât și fizic. Dar, rămânând concentrață asupra părților pozitive ale sarcinii, aspectele negative ale acelor nouă luni vor părea o nălucă.