Relația mea cu noul-născut este o mare contradicție

Lupta nou-născuților este reală: ești epuizat și energizat în același timp. Nenorocit și mai fericit decât ai fost vreodată.

În cei 35 de ani de pe pământ, nu cred că am trăit o relație mai complexă sau mai contradictorie decât cea pe care o am cu nou-născutul. Un astfel de om prețios, dulce și perfect, care poate provoca atât de mult haos și confuzie, doar prin prezența lui.

Sunt continuu  între nevoia de a fi fizic cu el în fiecare secundă și a dori să nu văd o altă ființă umană cel puțin o săptămână. Confuz, să spun cel mai puțin.

Vina pe hormoni, dă vina pe privarea de somn, tot ce știu este că emoțiile mele sunt peste tot, chiar dacă înseamnă că sentimentele mele se contrazic în permanență!

Schimbare! / Nu se schimbă niciodată!

Când va dormi copilul meu peste noapte? Când îmi va zâmbi? Când se va muta singur? Atâtea lucruri pe care nu pot să-l aștept să le facă (în special acel somn), dar, în același timp, nu vreau ca el să îmbătrânească încă o secundă. În fiecare zi mă întreb din ce în ce mai mult încpotro se îndreaptă micuțul meu copilaș.

Am nevoie de o pauză / S-a trezit deja?

Nu știu de câte ori dau copilul jos pentru un pui de somn, încântat să am câteva ore pentru mine, doar să petrec o jumătate de oră privind fotografiile lui de pe telefon. Apoi urmăresc monitorul video în căutarea semnelor de agitație, ca să pot să-l iau din nou.

Ce am făcut? / De ce nu am făcut asta mai devreme?

Recunosc, în primele două săptămâni de la descoperirea unui nou-născut, cred că soțul meu și cu mine ne-am întrebat dacă ar fi trebuit sau nu să avem copii (prea târziu acum!). O oră mai târziu? Ne întrebăm cum ne-am întrebat vreodată dacă dorim sau nu să avem copii!

Vreau „eul de altădată” înapoi. / Dă-mi toți copiii.

Îmi fac griji că îmi pierd identitatea în maternitate. Îmi amintesc frecvent despre nopțile acelea în care soțul meu și eu le-am lenevit, neavând pe nimeni de care să avem grijă în afară de noi. De asemenea, nu este neobișnuit să-mi petrec următoarea oră căutând pe Google: „Cât de curând pot avea un alt copil?”.

Vezi, iubito! / Mi-e dor de tine, am nevoie de tine, nu mă părăsi niciodată.

În prima seară am lăsat copilul la casa părinții mei pentru o ședere de peste noapte, am condus acasă încântat la toate posibilitățile serii. Am putea mânca cina împreună în același timp! Am putea viziona un film întreg fără ca unul dintre noi să ne ridicăm și să dăm la copil! Primul lucru pe care l-am făcut? Am sunat să-l verificăm. Apoi am făcut-o pe mama să promită să ne trimită fotografii de la fiecare hrănire, așa că știam că încă este în viață.

Complicat? Da. Dar nu aș schimba nimic!